decembrie 18, 2015 0

Industria nucleară din România salută rezultatul negocierilor internaționale de la Paris, încheiate vineri, 11 decembrie 2015, după două săptămâni de discuții intense. Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice COP21 a condus la atingerea unui acord global privind menținerea creșterii încălzirii globale sub 2°C, confirmând ”tranziția ireversibilă către o lume cu conținut redus de carbon, mai sigură și mai sănătoasă”, după cum a declarat Christiana Figueres, Secretar Executiv al UNFCCC. Rezultat al celei de-a 21-a Conferințe a Părților (COP 21), desfășurată sub egida Națiunilor Unite în perioada 30 noiembrie – 11 decembrie 2015, documentul a fost adoptat în unanimitate de cele 195 de țări participante.
”Industria nucleară din România apreciază limbajul echilibrat al acordului, care denotă o abordare neutră a tehnologiilor de producere a energiei electrice cu emisii reduse de carbon. Încheierea Acordului de la Paris, <<un acord istoric si realist>>, va defini, pe termen mediu și lung, abordarea politicilor energetice și de mediu la nivel global. Orientarea către politici și proiecte menite să contribuie la reducerea emisiilor de carbon este, cu siguranță, și în atenția autorităților din România. Trebuie spus că proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, așteptat de industria nucleară din România, se încadrează în aceste cerințe, nuclearul fiind o tehnologie cu emisii reduse de carbon ”, a declarat Marius Gheorghiu, Directorul General al ELCOMEX IEA, compania care deține președinția ROMATOM.

În opinia noastră, în atingerea consensului asupra unei abordări nediscriminatorii, un rol important l-a jucat inițiativa „Energia Nucleară pentru Climă” (Nuclear4climate) lansată de Societatea Franceză pentru Energia Nucleară (SFEN), Societatea Nucleară Americană (ANS) şi Societatea Nucleară Europeană (ENS), inițiativă susținută și de Forumul Atomic Român – ROMATOM, Asociația Română „Energia Nucleară” – AREN, împreună cu Rețeaua AREN Young Generation (AREN-YGN) România si Asociația Women în Nuclear (WIN) România.
De asemenea, constatăm că nu numai industria nucleara, dar și EURELECTRIC – vocea industriei electrice din Europa, consideră că pentru atingerea țintei ca în 2050 electricitatea să fie produsă fără emisii de carbon ”trebuie să facem uz de toate tehnologiile cu emisii reduse de carbon: mai multe regenerabile, dar și cărbune curat, și gaz, și nuclear”. În acest context, finalizarea proiectului Unităților 3 și 4 va contribui, împreună cu Unitățile 1 și 2 aflate în exploatare la centrala nuclearoelectrică Cernavodă, la reducerea substanțială a emisiilor de carbon, creșterea securității energetice a României și asigurarea unei energii electrice la prețuri suportabile pentru consumatori.
Rolul energiei nucleare este semnificativ în protecția mediului, cele doua unități nucleare existente în România contribuind la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu cca. 12.000.000 tone CO2/an, care altfel s-ar produce prin arderea combustibililor fosili. Acest efect va fi dublat odată cu finalizarea a încă două unități nucleare.
În prezent, cele 130 de reactoare nucleare, existente în 14 dintre statele membre, generează aproximativ 30% din electricitatea produsă la nivelul Uniunii Europene, reprezentând 50% din electricitatea cu emisii reduse de carbon, la nivelul Uniunii Europene.
***
Despre ROMATOM: ROMATOM s-a constituit la data de 10 ianuarie 2001, când 14 companii, cu capital privat sau de stat, precum și două asociaţii non-guvernamentale, au decis constituirea Forumului Atomic Român. În prezent, ROMATOM numără peste 30 de membri. Asociația are drept scop promovarea utilizării în scopuri pașnice a energiei nucleare în România și susținerea programului nuclear național, precum și coordonarea tuturor activităților asumate prin aderarea și participarea Asociației la FORATOM – Forumul Atomic European. Totodată, ROMATOM militează pentru protecția și promovarea intereselor membrilor săi, reprezentând vocea industriei nucleare naționale, având în vedere nivelul tehnologic și de know-how dobândite, în vederea fructificării acestora în practică.

Home Page


Surse:
http://www.eurelectric.org/news/2015/eurelectric-hails-successful-outcome-from-paris-climate-change-conference/
http://unfccc.int/resource/docs/2015/cop21/eng/l09r01.pdf
http://www.eurelectric.org/media/184593/eurelectric__positionpapercop21-final-2015-030-0421-01-e.pdf
http://www.foratom.org/newsfeeds/381-foratom-welcomes-the-nuclear-for-climate-initiative.html
http://www.sfen.org/fr/le-blog-des-energies/cop-21-un-accord-de-paris-historique-et-realiste