Oportunități pentru membrii ROMATOM, după participarea noastră la Korea Atomic Power Annual Conference
aprilie 29, 2024 0

În perioada 24-26 aprilie, ROMATOM a avut oportunitatea de a fi reprezentat la conferința Forumului Internațional Atomic Coreean (KAIF), ocazie cu care a fost promovat supply chain-ul din România și, în special, comunitatea ROMATOM. Cu această ocazie, a fost susținută în fața audienței prezentarea „Industria Românească spre NET 0”, au fost acordate interviuri în presă și s-a luat parte la discuții informale strategice cu actori-cheie din industria nucleară.

În cadrul discutiilor, ROMATOM a subliniat importanța colaborării globale în avansarea tehnologiilor nucleare și a trendurilor care vor determina cererea de energie electrică în următorii ani.

Conferința s-a concentrat, în principal, pe exportul de tehnologie nucleară dinspre Coreea catre Europa, Orientul Mijlociu si Africa. Deși sunt vizate toate tehnologiile din sectorul nuclear, un accent deosebit a fost oferit SMR-ului de origine Coreeana numit ‘i-SMR’. În cadrul conferinței a avut loc un segment ce a beneficiat de participarea unui amplu număr de VIP-uri Coreene și international din domeniu. La finalul acestui moment a avut loc semnarea unui MoU între KHNP și Gyeongju City pentru a crea un complex industrial național în sprijinul tehnologiei SMR-urilor.

Astfel, în urma manifestării acestor eforturi consecvente de export a coreenilor se identifică oportunități pentru furnizorii români de a fi calificati cu principalii jucători din industrie și de a participa la proiecte internaționale localizate în Europa, Orientul Mijlociu sau Africa. Acest lucru ar fi realizabil pentru reperele care nu ar fi rentabil de manufacturat și transportat din Asia până la situri, atât din rațiuni economice, cât și din rațiuni geopolitice.

Astfel, ROMATOM poate juca un rol important pe multiple direcții:

  1. Agregarea eforturile de marketing ale membrilor și inițierea de colaborări cu toate companiile de EPC relevante și vendorii de tehnologie.
  2. Reprezentarea membrilor pentru realizarea strategiei energetice astfel încât să includă finanțare pentru consolidarea capacităților curente și dezvoltarea de capacități suplimentare în materie de hale și echipamente, autorizări, cât și pregătirea angajaților.
  3. Coroborarea cu asociațiile similar din domeniile energiei, apărării și transporturi pentru a asigura un front de lucru cât mai amplu.

Această conferință a subliniat multiple căi strategice pe care membrii ROMATOM le pot explora pentru a nu îmbunătăți atât capacitățile lor operaționale, dar și pentru a solidifica poziția lor în industria nucleară globală.

Nevoia de colaborare, expansiune și inovație nu a fost niciodată mai critică, și prin eforturi concertate, putem atinge repere care vor defini viitorul energiei nucleare, atât la nivel domestic cât și internațional.

Încurajăm toți membrii să ia în serios aceste perspective și să se pregătească pentru participarea proactivă la oportunitățile viitoare pe care ROMATOM va continua să le faciliteze și să le susțină.

România, reprezentată în Coreea la cel mai înalt nivel

Cooperarea dintre România și Coreea de Sud în domeniul energiei nucleare s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, în principal prin interesul coreean în proiectele noastre nucleare naționale. Republica Coreea se află printre statele care și-au manifestat interesul de a finanța proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești.

Delegația oficială a României în Corea a fost condusă de Președintele României, Klaus IOHANNIS, alături de Ministrul Energiei, Sebastian BURDUJA, Directorul General Nuclearelectrica, Cosmin GHIȚĂ, Directorul General RoPower (compania de proiect SMR), Melania AMUZA și alți oficiali români.

Președintele României, Klaus IOHANNIS: „România dorește să dezvolte lanțurile de aprovizionare în industria energiei curate și astfel să conducă la sprijinirea eforturilor de decarbonizare regională. Cooperarea internațională și parteneriatul cu actori bine stabiliți sunt esențiale pentru atingerea acestui obiectiv și pentru asigurarea viitorului energetic și economic al României”.

Directorul General Nuclearelectrica, Cosmin GHIȚĂ: „Proiectul românesc SMR va beneficia de cel mai înalt nivel tehnologic și de siguranță nucleară. Doosan Enerbility, cu experiența lor recunoscută internațional în fabricarea echipamentelor nucleare și inovațiile în tehnologiile SMR, va contribui semnificativ la asigurarea faptului că, până la sfârșitul anilor 2030, România va deveni un punct de referință în implementarea tehnologiei nucleare avansate și în proiectele de energie curată pe termen lung și eficiente”.

Directorul General RoPower, Melania AMUZA: „Dezvoltarea durabilă a proiectului SMR Doicești include legături puternice în lanțul de aprovizionare (…) Așteptăm cu nerăbdare să construim împreună un proiect emblematic SMR pentru România”.

Directorul general și președintele Doosan Enerbility, Geewon PARK: „Profitând de o relație de cooperare puternică cu NuScale Power, Doosan Enerbility își îmbunătățește constant capacitățile de producție prin inovație și progrese tehnologice pentru SMR-uri. Ne pregătim activ pentru desfășurarea primului proiect SMR din România, cu scopul de a susține furnizarea fiabilă de energie curată în România”.

De asemenea, Ministrul Energiei, Sebastian BURDUJA, a avut o întâlnire bilaterală cu Ministrul Comerțului, Industriei și Energiei al Republicii Coreea, Dukgeun AHN. În cadrul întâlnirii a fost semnat un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul energiei nucleare. Memorandumul vizează cooperarea în domeniul nuclear, inclusiv îmbunătățirea echipamentelor nucleare, echipamente de securitate, combustibil nuclear, reactoare modulare mici (SMR) și gestionarea deșeurilor radioactive. Cei doi Miniștrii responsabili cu domeniul Energiei au discutat despre politicile energetice și au decis să extindă cooperarea pentru dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavoda și a lanțului de aprovizionare cu combustibil.