aprilie 25, 2016 0

Energia nucleară ar trebui să aparţină trecutului. Iată ce spune organizaţia ecologistă Greenpeace România, la 30 de ani de la tragedia petrecută la centrala atomică de la Cernobîl.

Energia nucleară ar trebui înlocuită cu energii din surse regenerabile, declară la RFI coordonatorul de campanii de la Greenpeace, Ionuţ Cepraga: „Mesajul nostru este că energia nucleară ar trebui să aparţină trecutului şi că din cauza riscurilor mari pe care le presupune, ar trebui deja să ne orientăm către energie care să înlocuiască energia nucleară”.

„Din păcate, sarcofagul iniţial (de la Cernobîl) are fisuri foarte mari, deci nu mai este de încredere. Dacă am reţinut corect, din bani europeni ar trebui să fie făcut un al doilea sarcofag, care să acopere toată respectiva centrală. Pericolul este în continuare destul de mare. Nu este în continuare recomandat să mergi în zonă, nici măcar ca turist, deşi s-a dezvoltat o anumită formă de turism şi în direcţia asta”, mai spune Ionuţ Cepraga.

Nu toată lumea este însă de acord că ar trebui renunţat la energia nucleară. Preşedintele Forumului Atomic Român (ROMATOM), Ioan Rotaru: „Nu pot să fiu de acord cu această afirmaţie şi evoluţia actuală a programelor de energetică nucleară în lume demonstrează acest lucru. O ţară ca Emiratele Arabe Unite are în construcţie o centrală nucleară cu patru unităţi, începută acum trei ani, o ţară care are şi alte resurse, dar ţară care a înţeles să-şi dezvolte un mix energetic adecvat. După aceea, ca să nu mă duc prea departe în Europa, Belarus construieşte o centrală nucleară cu două unităţi (…). În Uniunea Europeană, Polonia intenţionează de asemenea să construiască o centrală nucleară şi se află în faze deosebit de avansate pentru construirea infrastructurii necesare”.

Bilanţul catastrofei nucleare de la Cernobîl din 26 aprilie 1986 este incert, unii experţi vorbesc de 25 de mii de morţi, în timp ce alţii cred că e vorba de sute de mii, chiar milioane de victime ale radiaţiilor.

Materialul original: http://www.rfi.ro/mediu-86537-greenpeace-la-30-de-ani-de-la-cernobil-energia-nucleara-ar-trebui-sa-apartina-trecutului