Ciclu industrial complet

România este printre puţinele state din lume care are un ciclu industrial complet în acest domeniu, astfel că avantajele energiei nucleare sunt enorme. Când au luat decizia dezvoltării energiei nucleare în România, s-a avut în vedere faptul că România deține resurse energetice pentru tehnologia nucleară, amplasamente potrivite cu seismicitate redusă și apă de răcire.

România urmărește dezvoltarea unui ciclu nuclear integrat. Societatea Nationala Nuclearelectrica SA a preluat Sucursala Feldioara de procesare a pulberii de octoxid de uraniu în dioxid de uraniu aparținând Companiei Naționale a Uraniului. Dioxidul de uraniu este apoi livrat la Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești aparținând Societatii Nationale Nuclearelectrica SA unde se produc pastilele de combustibil nuclear.

Pastilele sunt apoi incluse în teci de zirconiu, iar mai departe, fasciculele de combustibil nuclear ajung la centrala nucleară de la Cernavodă. Un astfel de fascicul înmagazinează energia a 1.100 de tone de cărbune.

Eficiență energetică ridicată

Unul dintre cele mai mari avantaje ale energiei nucleare este densitatea sa energetică extrem de ridicată comparativ cu sursele de energie fosile sau regenerabile. O cantitate mică de combustibil nuclear poate produce o cantitate de energie mult mai mare decât echivalentele sale fosile sau regenerabile, ceea ce o face o sursă extrem de eficientă și compactă de energie.

Stabilitate și fiabilitate

Spre deosebire de sursele de energie regenerabile, cum ar fi instalațiile solare sau eoliene, care depind de condițiile meteorologice și pot fi intermitente, energia nucleară oferă o sursă constantă și previzibilă de energie. Aceasta poate furniza electricitate 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, indiferent de condițiile externe, ceea ce o face extrem de fiabilă și stabilă.

Independența energetică

Prin utilizarea energiei nucleare, țările pot reduce dependența de importurile de combustibili fosili, ceea ce poate îmbunătăți securitatea energetică națională și poate reduce vulnerabilitatea la fluctuațiile pieței globale de energie. Aceasta este o considerație importantă pentru țările care doresc să își diversifice sursele de energie și să își consolideze autonomia energetică.

Dezvoltare economică și noi locuri de muncă

Industria nucleară necesită o gamă largă de competențe și specializări, de la ingineri nucleari și fizicieni până la personal de operare și întreținere. Aceasta poate crea locuri de muncă bine plătite și poate stimula creșterea economică în regiunile în care sunt situate centralele nucleare.

Suport pentru inovație

Sectorul nuclear este la frontiera multor inovații tehnologice, inclusiv dezvoltarea de noi tipuri de reactoare, cum ar fi reactoarele modulare mici (SMRs) și tehnologiile avansate de reciclare a combustibilului. Investițiile în cercetare și dezvoltare în acest sector pot duce la progrese tehnologice care beneficiază și alte industrii.

Evitarea problemelor de mediu create de utilizarea combustibilului fosil

Unul dintre cele mai importante avantaje ale energie nucleare îl reprezintă faptul că evită producerea unora dintre problemele de mediu cauzate de combustibilii fosili: cărbune, petrol și gaz. Aceste probleme de mediu depășesc în amploare alte activități umane. Cele mai des discutate probleme includ încălzirea globală, care reprezintă schimbarea climei Pamantului; ploile acide, care reprezintă distrugerea pădurilor și uciderea peștilor; poluarea aerului, care reprezintă cauza pentru decesul a zeci de mii de persoane în fiecare an, prin degradarea nivelului de trai; efectele distructive ale mineritului de cărbune și deversarile de petrol care aduc pagube masive ecosistemelor.

  • Încălzirea globală: Arderea de combustibili fosili produce cantitați vaste de dioxid de carbon, de exemplu 3.7 tone la fiecare tone de cărbune ars, iar emanațiile de dioxid de carbon în atmosferă rețin căldura – ceea ce conduce la încălzirea climei. Estimările cu privire la creșterea temperaturii și a consecințelor acestui fapt sunt variate, dar în final efectele vor fi considerabile. Agricultura este înalt-dependentă de climă și, în consecință, va fi puternic afectată, fiind necesare rotații ale culturilor. Pădurile vor fi supuse unor probleme legate de creșterea potențialului de incendiu. În cele din urmă, topirea ghețarilor va conduce la creșterea nivelului oceanului planetar ceea ce va provoca inundații, pagube masive ca urmare a uraganelor, pătrunderea apei sărate în apele continentale ceea ce va dăuna faunei acvatice, contaminarea și insuficiența apei potabile în zonele urbane. Efectele schimbării traiectoriei vânturilor, furtunilor și a ploii vor fi de asemenea semnificative.
  • Poluarea aerului: Dacă încălzirea globală cauzează perturbari economice, ploaia acidă ucide doar copaci și pesti, poluarea aerului ucide oameni și cauzează boli. Un volum mare de cercetări a fost dedicat înțelegerii mecanismelor de producere a poluarii și identificării componentelor principale, dar succesul a fost limitat. Efectele poluării asupra sănătății sunt cunoscute și atribuite unor componenți chimici precum dioxid de sulf, dioxid de azot, monoxid de carbon, particule fine, hidrocarburi, ozon, particule organice volatile și metale toxice, dar probabil combinații ale acestora provoacă cele mai multe dintre boli.

Rezervele de combustibil

Un alt avantaj al energiei nucleare constă în natura combustibilului utilizat. Petrolul și gazul sunt resursele principale folosite pentru încălzire și transport și sunt dificil de înlocuit în aceste sectoare. Rezervele mondiale de petrol și gaz sunt în curs de expirare și vor mai ajunge probabil 50 de ani la consumul actual, iar costurile vor crește semnificativ pe măsură ce se epuizează.

Cărbunele poate fi folosit, la rândul său, pentru a prelua atribuțiile petrolului și gazelor, dar și rezervele de cărbune sunt limitate. Cărbunele, petrolul și gazele reprezintă materia primă pentru producerea plasticului și a chimicalelor organice, fără de care societatea tehnologică în care trăim ar avea de suferit. Exista, astfel, motive pentru care să conservăm resursele existente.

Uraniul, necesar pentru producerea combustibilului nuclear, are puține aplicatii auxiliare, iar cu reactoarele “breeder” există suficiente resurse de uraniu pentru a satisface necesitățile omenirii pentru miliarde de ani, fără a crește prețul curentului electric cu mai mult de 1%.

Depozitarea deșeurilor radioactive

Am fost bombardați de-a lungul timpului cu informații despre posibile pericole ale deșeurilor radioactive cu viața lungă provenite din activitatea centralelor nucleare. Dar aceste deseuri au marele avantaj că au un volum foarte mic, ceea ce permite stocarea lor cu usurință în containere subterestre.

Rezultatele unor analize, prezentate în tabelul 1 indică faptul că deșeurile radioactive provenite din arderea cărbunelui sunt mult mai periculoase. Acestea include substanțe cangerigene precum beriliul, cadmiu, arsenic, nichel și crom care, spre deosebire de deșeurile radioactive, își păstrează în permanență proprietățile.

Uraniul poate, de asemenea, rezulta în urma arderilor ca o impuritate a cărbunelui care se fixează la suprafața solului și emite radiații în mod necontrolat. Spre deosebire de aceasta, industria nucleară consumă uraniul, conducând astfel la evitarea expunerii la radon ca urmare a arderii combustibililor fosili, dupa cum este aratat în Tabelul 1:

Tabel 1 – Numar posibile de decese provocate de deseurile rezultate in urma producerii a 1000 MWh de energie
Energia nucleara
Deseuri inalt radioactive 0.018
Emisii de radon -420 (decese evitate)
Emisii rutiniere (Kr, Xe, c-14, H-3) 0.3
Deseuri de nivel slab radioactiv 0.0004
Carbune
Poluarea aerului 75
Emisii de radon 30
Substante cancerigene 70
Energie solara
Carbune pentru fabricare echipament 3
Sulfit de cadmiu (daca se folsoeste) 80