februarie 26, 2016 0

Poziția ROMATOM:

Ref. Declarațiile Președintelui Autorității Naționale de Reglementare (ANRE) în Domeniul Energiei, Nicolae Havrileț, privind energia nucleară, făcute în cadrul conferinței ”Profesioniștii în energie”, organizată de WALL-STREET.RO și Nuclearelectrica, miercuri, 24 februarie

  

Forumul Atomic Român (“ROMATOM”), asociația industriei nucleare din România, își exprimă dezacordul cu privire la declarațiile președintelui ANRE, Nicolae Havrileț. Aceste declarații sunt în contradicție cu rolul primordial al ANRE – reglementarea și  asigurarea unui cadru legal echidistant și nediscriminatoriu aplicabil întregului sector energetic.

Invitat la conferința ”Profesioniștii în energie”, în calitate de președinte al ANRE, instituție a statului român cu rol bine definit de reglementare a sectorului energetic, Nicolae Havrileț a adoptat o poziție discriminatorie față de sectorul energetic nuclear, calificând energia nucleară ca fiind “foarte periculoasă” și “foarte scumpă”. Afirmațiile nu au fost însoțite de argumente, fapte sau date. Președintele ANRE a concluzionat că “dacă energia nucleară are viitor, atunci noi nu”, afirmația excedând cadrul legal în care funcționează ANRE.

Declarațiile președintelui ANRE, discriminatorii și incorecte, încalcă prevederile ”Codului de conduită etică și profesională a personalului și a membrilor Comitetului de reglementare din ANRE”, referindu-ne printre altele doar la Art. 5, pct. b) profesionalismul, pct c) imparțialitatea și nediscriminarea și d) independența.

Câteva precizări privind reglementarea domeniului nuclear:

  • În România, există autorități naționale, competente în domeniul nuclear, care exercită atribuțiile de reglementare, autorizare și control prevăzute de lege privind securitatea și siguranța nucleară – Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.
  • Centrala de la Cernavodă are nu mai puţin de 53 de avize şi autorizaţii de functionare emise în condițiile legii de diferite autorități naționale și locale.
  • Industria nucleară este supusă inspecțiilor și evaluărilor de securitate nucleară de către organisme internationale precum: Agenția Internațională pentru Energia Atomică și EURATOM, Organizația Mondială a Operatorilor de Centrale Nucleare (WANO).
  • Aceste organisme interne și internaționale, prin evaluările independente, realizate frecvent, au confirmat nivelul de excelență la care operează centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă, cele două unități ale acesteia fiind clasate printre primele unități nucleare din lume.

Referitor la afirmația că energia nucleară este “foarte scumpă, dorim să precizăm doar faptul că energia nucleară este sursa pe care ANRE o utilizează pentru formarea coșului energetic pentru segmentul reglementat de piață, în vederea menținerii unui preț stabil pentru consumatorul final, energia nucleară fiind o sursă ieftină. Menționarea costurilor de dezafectare a instalațiilor la finele duratei de viață ca element cu impact major asupra prețului energiei produse de centrala de la Cernavodă este total eronata. Nuclearelectrica este singurul producător din România care și-a internalizat costul de dezafectare și depozitare finală a deșeurilor radioactive, contribuind cu 2 €/MWh la fondul constituit în acest scop și gestionat de Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive.

În cazul României, energia nucleară produsă de cele două unități de la centrala nuclearoelectrică (CNE) Cernavodă, asigură cca. 18% din energia electrică consumată în România, contribuind la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu cca. 12.000.000 tone CO2/an, care altfel s-ar produce prin arderea combustibililor fosili. În România, emisiile cu efect de seră au cea mai mare pondere în sectorul energetic (34%), iar pe ansamblu emisiile de carbon în economia națională sunt de cca. trei ori mai mari decât media Uniunii Europene.

Dublarea capacității nucleare la CNE Cernavodă, prin realizarea a două noi reactoare nucleare de tip CANDU 6, va contribui substanțial, alături de energia regenerabilă şi alte surse cu emisii reduse de carbon, la atingerea şi menținerea țintelor de decarbonizare în contextul dezvoltarii viitoare pe termen lung a României, precum şi la creșterea securității energice la nivel național şi regional.

ROMATOM acceptă și este deschis dialogului și confruntărilor de opinii pe tema diverselor forme de producere a energiei electrice, inclusiv prin procedee nucleare, dar ne exprimăm îngrijorarea față de comportamentul neprofesionist și neetic adoptat de reprezentantul unei autorități de reglementare, cu atribuții precis definite prin lege. Exprimarea unor poziții partizane, discriminatorii și incorecte din punct de vedere tehnic și economic, aduce mari deservicii sectorului energetic românesc.

 Considerăm că este interesul întregii industrii energetice să se ralieze la poziția ROMATOM, asemenea derapaje putând constitui precedente în viitor și pentru alte surse de energie.

***

Despre ROMATOM:

ROMATOM s-a constituit la data de 10 ianuarie 2001, când 14 companii, cu capital privat sau de stat, precum și două asociaţii non-guvernamentale, au decis constituirea Forumului Atomic Român. În prezent, ROMATOM numără peste 30 de membri.

Asociația are drept scop promovarea utilizării în scopuri pașnice a energiei nucleare în România și susținerea programului nuclear național, precum și coordonarea tuturor activităților asumate prin aderarea și participarea Asociației la FORATOM – Forumul Atomic European. Totodată, ROMATOM militează pentru protecția și promovarea intereselor membrilor săi, reprezentând vocea industriei nucleare naționale, având în vedere nivelul tehnologic și de know-how dobândite, în vederea fructificării acestora în practică.

http://romatom.org.ro/

Surse:

http://www.anre.ro/

http://www.wall-street.ro/articol/Economie/195198/havrilet-daca-energia-nucleara-are-un-viitor-atunci-ue-nu.html

http://www.nuclearelectrica.ro/