Într-un pas semnificativ spre consolidarea educației nucleare în România, Universitatea POLITEHNICA din București a găzduit, vineri, Adunarea Generală pentru înființarea asociației Școala Națională pentru Energie Nucleară (SNEN).
ROMATOM, reprezentând industria nucleară din România, a fost prezentă la eveniment, marcând acest moment important pentru viitorul energetic al României.
Scopul principal al SNEN este de a oferi o platformă de educație și formare specializată, destinată să crească numărul de specialiști bine pregătiți atât pentru piața muncii nationale, cat și cea europeană, în domeniul energiei nucleare și al domeniilor conexe. Prin această inițiativă, se pun bazele pentru o mai bună integrare a României în peisajul energetic european, cu accent pe inovație și siguranță nucleară.
Teodor CHIRICA, unul dintre cei trei fondatori și președinte onorific al ROMATOM și, de asemenea, Președintele Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica, a declarat că „lansarea asociației Școala Națională pentru Energie Nucleară reprezintă un moment definitoriu nu doar pentru educația în domeniul nuclear din România, dar și pentru întreaga industrie nucleară. Prin această inițiativă, ne asigurăm că vom avea fluxul constant de tineri specialiști, bine pregătiți, care să susțină inovațiile și proiectele ambițioase ale Nuclearelectrica. Este esențial să ne concentrăm nu doar pe dezvoltarea competențelor tehnice, ci și pe înțelegerea profundă a importanței energiei nucleare pentru un viitor sustenabil. Colaborarea între universități, industrie și asociații precum ROMATOM, va fi cheia succesului în acest demers.”
Președintele-interim ROMATOM, Daniel PREDESCU, a subliniat importanța formării specialiștilor încă din etapele inițiale ale educației: „Așa cum Nuclearelectrica, partea de reglementare și cercetare are nevoie de specialiști, și partea de industrie pentru a susține energetica nucleară are nevoie de specialiști. Încercăm, prin proiectele pe care Nuclearelectrica le angajează, și sunt proiecte ambițioase, să asigurăm o componentă locală de producere echipamente și prestări servicii cât mai consistentă – așa numitul supply chain local. Pentru a avea acest deziderat materializabil, cu siguranță vom avea nevoie de un număr de specialiști care să provină de pe băncile facultăților. Cred că această problemă a resursei umane trebuie să o privim începând chiar din învățământul liceal. Industria are nevoie de oameni cu o bună pregătire. Sperăm într-o colaborare și cooperare cât mai fructoasă între SNEN și ROMATOM.”
Lansarea SNEN reprezintă un moment important în pregătirea viitorilor specialiști în energie nucleară, subliniind importanța unei colaborări strânse între sectorul academic și industrie. Inițiativa este văzută ca un pas vital în asigurarea unui lanț de aprovizionare local robust și în promovarea inovației și excelenței în domeniul nuclear, elemente esențiale pentru un viitor energetic sustenabil și sigur.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai celor 12 universități fondatoare, instituții de profil, precum NEA-OECD, Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., FCN Pitești, CNCAN, RO POWER, RATEN, RATEN-CITON, IFIN-HH, ROMATOM, și studenți pasionați de domeniul energiei. Această diversitate de participanți reflectă angajamentul larg răspândit pentru dezvoltarea educației nucleare în România.
Scopul SNEN este reprezentat de formarea, promovarea și susținerea educației specifice domeniilor de activitate reprezentate de energia nucleară și/sau domeniile conexe acesteia, în vederea creșterii ratei de participare și integrare pe piața europeană a muncii a specialiștilor din aceste domenii de activitate.